Despre noi

Cine suntem?

Biroul de Conducere

Cine suntem ?

AUMAM este asociația reprezentativă a Facultății de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu din București, specializarea Medicină Generală și Asistență Medicală Generală. AUMAM a luat ființă în anul 2021 cu scopul de a susține și reprezenta interesele studenților din facultate în raport cu conducerea acesteia. În plan secundar AUMAM organizează periodic ateliere, proiecte, tabere și activități extracurriculare cu scopul de a dezvolta comunitatea de studenți mediciniști maiorescieni.

Consiliul Director

Consiliul Director este format din Președinte, Vicepreședinte pe Relații Interne, Vicepreședinte pe Relații Externe și Secretarul General. Aceștia colaborează în permanență și veghează ca strategia organizațională să fie implementată cu succes.

Biroul de Conducere Extins

Biroul de Conducere Extins al AUMAM este format din Consiliul Director, directorii comitetelor asociației, directorii diviziilor și asistenții acestora. Împreună elaborează, coordonează și implementează anual diverse proiecte destinate atât voluntarilor, studenților cât și tinerilor interesați de o carieră în domeniul medical.

3,5% pentru AUMAM

A venit acel moment din an în care îți cerem ajutorul să facem împreună o schimbare în societate!
Ești salariat? Redirecționează simplu, de acasă, 3,5% din impozitul tău pe venit către Asociația Universitară pentru Medicină și Asistență Medicală. Un impozit care altfel ar rămâne la stat. Nu te costă nimic și este dreptul tău să te implici în comunitate. Facând acest gest, ajuți comunitatea de studenți mediciniști maiorescieni să organizeze și să gestioneze diferite proiecte din sfera medicală și educațională. Suntem siguri ca bucuria de a contribui la formarea viitoarelor cadre medicale îți va aduce un moment de satisfacție și implinire! Iată cum poți face acest lucru:
  • 1
    Completează

    Completează și semnează formularul online.

    Mergi la formular
  • 2
    Generează

    Generează documentul în format PDF.

  • 3
    Trimite

    Trimite documentul pe adresa de email office.aumam@gmail.com

  • 4
    Îți mulțumim

    De restul ne vom ocupa noi! Îți multumim anticipat și ne bucurăm că ești alături de noi!

Uniunea Studenților din România

Începând cu anul 2021 AUMAM a devenit asociație membră cu drepturi depline în Uniunea Studenților din România. Uniunea Studenților din România este una din cele mai mari federații studențești din ţară, reunind un număr de 102 organizații din 13 centre universitare, reprezentând în mod direct interesele a unui total de 450.000 studenți la nivel național. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președinția României, precum și Municipalități și Universități. În 20 ani de activitate federația a dezvoltat o serie de proiecte anuale cu impact național, care au devenit evenimente de referință în rândul studenților: Festivalul UNIFEST, Congresul Studenților din România, USR Summer Camp, Academia de Training. Zeci de mii de studenți au fost beneficiari direcți sau indirecți ai acestor programe și proiecte, menite să contribuie la dezvoltarea lor personală.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România

La cea de-a XLV-a Adunare Generală a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină de la Târgu Mureș, AUMAM a aderat ca membru observator. Federaţia Asociațiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. FASMR este membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students’ Associations). Înfiinţată în 1994, FASMR reprezintă înteresele comune a peste 20.000 de studenţi medicinişti din 11 centre universitare din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara, Târgu Mureş, Brasov, Constanța, Galați) în relaţia cu autorităţile statului, cu Universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi.

AUMAM Recrutează

AUMAM desfășoară bianual recrutări – toamna și primăvara. Dacă dorești să afli mai multe informații despre acest proces te invităm să trimiți un e-mail la adresa office.aumam@gmail.com