Mesajul Președintelui AUMAM: Deschiderea anului universitar 2022-2023

Stimate Domnule Rector,

Stimată Doamnă Decan,

Distinși profesori, dragi colegi, prieteni, iubiți părinți,

În acest moment festiv, am deosebita onoare să vă urez bun venit la Universitatea Titu Maiorescu din București, o universitate „ca afară” – europeană, centrată pe studenți, digitalizată, în cadrul căreia activează și funcționează la cele mai înalte standarde Facultatea de Medicină.

Dacă în timpul procesului de admitere campania a fost concentrată în jurul motto-ului „Jumătate din TiTU ești TU!”, astăzi puteți afirma cu mândrie că sunteți parte integrantă a acestei universități de prestigiu și că împreună construim un tot unitar care contribuie fie prin performanță academică sau activități extracurriculare remarcante, la ceea ce înseamnă, numit simplu dar foarte frumos, TITU!

Peste 80000 de studenți din care 800 studenți străini, membră a EUA, AUF, Erasmus Charter for Higher Education, prima universitate privată din România inclusă în metaranking-ul național al universităților, campus medical de ultimă generație, laborator de nursing complet echipat în parteneriat cu Anatomika, cadre didactice cu o experiență extraordinară în cercetare științifică medicală, acestea sunt fără dar și poate, lucrurile care fac din UTM o universitate pregătită să țină pasul cu schimbările alerte din această lume într-o continuă dezvoltare. O universitate pregătită să formeze, fără falsă modestie, profesioniști, în domeniul medical. Nu este de mirare că, la nivel statistic, integrarea absolvenților pe piața de muncă are un procentaj mare.

Facultatea de Medicină, localizată în campusul IOR, pregătește anual studenți la cele mai înalte standarde, iar în calitate de Președinte AUMAM dar și student, nu pot să nu mulțumesc întreg colectivului de conducere dar și echipei decanale pentru devotament și pentru modul în care sprijină constant proiectele și activitățile de educație nonformală.

Proiectele AUMAM vin ca o completare armonioasă la învățământul clasic și tradițional, dezvoltând abilități sociale, de relaționare, management și leadership și poate mai presus de atât, AUMAM este mediul unde se leagă prietenii sincere și de durată.

AUMAM este asociația studențească reprezentativă a mediciniștilor maiorescieni. Fondată în anul 2021, AUMAM este membră în 2 federații naționale, USR și FASMR, și în plin proces de aderare la EMSA. Într-o continuă expansiune, cu un centru local la București și unul la Târgu Jiu, activitatea asociației este coordonată și bazată pe voluntarii care activează în cele 4 comitete permanente – SCOME, SCORA, SCOPH, SCORP și cele 7 divizii de suport, care funcționează în permanență ca un „ceas elvețian”, pentru atingerea obiectivelor.

Spunea patronul nostru spiritual Titu Maiorescu – „Omul trebuie înțeles ca un element de evoluțiune: să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Crește, stă sau dă înapoi?

Vă invit dragi colegi să dovedim că tinerii din ziua de azi sunt profesioniștii de mâine, vă invit să dovedim că putem, că vrem și că vom face o schimbare în societatea din care facem parte. Vă invit să dovedim că nu suntem un stereotip și că noi, da noi, generația digitală, putem pune amprenta pozitiv asupra viitorului.

Am văzut valoarea cadrelor medicale în perioada pandemiei, am văzut ce deficit de personal este la nivel internațional, am văzut cât de neputincios este omul în fața bolii și cât de efemeră este condiția sa.

Repetitio mater studiorum est, spune un celebru proverb latin, iar la Facultatea de Medicină aveți toate resursele necesare să vă pregătiți temeinic pentru o carieră medicală de succes!

Stimați profesori vă invit să ne călăuziți la fel cum ați facut-o până acum și sperăm să absorbim în continuare din vasta dumneavoastră experiență. Iar pentru părinți, aduc mulțumiri și vă îndemn să sprijiniți în continuare inițiativele copiilor dumneavoastră, care iată astăzi încep procesul de maturizare.

Bine ați venit la Facultatea de Medicină, UTM! Mult succes!

Alexandru Streinu

Președinte AUMAM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Appointment

Give us a call or fill in the form below and we'll contact you. We endeavor to answer all inquiries within 24 hours on business days.